Dictatura gastronomică

Vocabular culinar

[...] localul lui Iordache Ionescu din strada Covaci era un mic birtuleț instalat într-o căsuță măruntă, unde intrai aplecându-te spre a nu te lovi cu capul de pragul ușii. Birtul își făcuse reputația unui restaurant unde se mănâncă bune fripturi, buni cârnați și bune mâncări. 

Într-o bună dimineață, lui N.T. Orășanu îi veni ideea să alcătuiască un vocabular original de mâncări. Şi lucrul fu făcut. Acest vocabular făcu, în bună parte, popularitatea restaurantului, care fu cunoscut de atunci sub numele de La Iordache și care mai purta și numele convențional „La Idee”. Şi iată de ce: Lista de mâncări începea cu țuica, urma cu celelalte pregătiri și sfârșea cu vinurile. Pe cât ne aducem aminte, iată o parte din aceste supranume:
țuica: „o idee“; apa: „o naturală“; pâinea: „abundența“; scobitoarea: „o baionetă“; ardeiul roșu: „o torpilă“; varza acră: „origină de Belgrad“; gheața: „cremă de Siberia“; cârnații mici: „mititei“; cârnatul mare cu piele: „patrician“; fleica: „o inocentă“; cafeaua turcească: „un taifas“; un litru de vin cu o sticlă de borviz (n.r.: apă minerală carbogazoasă): „o baterie“; paharele care însoțeau bateria: „semiplutoane“; tacâmul: „regulamentul“; plata: „protocolul“ etc., etc.