Dan-Silviu Boerescu este un bucureștean tipic: exuberant, adesea neconvențional, uneori chiar enervant prin tupeul său, clamând adesea că se conduce în viață după motto-ul „Modestia – soră bună cu prostia”.
„București este orașul meu, locul în care m-am născut și am revenit întotdeauna. Dincolo de orice, mă fascinează în continuare cu piețele sale multicolore și cu locantele pitorești, cu scenele teatrelor unde i-am văzut în copilărie pe Caragiu, pe Dem, pe Cotescu sau pe Ștefan Iordache, cu parcurile și grădinile sale tulburător înflorite, cu pisicile șmecherite din Obor și câinii răsfățați de stăpânii lor în Parcul IOR, cu vechile stadioane unde am văzut cuplaje de poveste la care veneau până la 100 000 de oameni care stăteau inclusiv pe gazon, de nu se mai puteau bate cornerele, cu anticariatele pline de comori și cartierele vechi încă nedemolate dar și cu amintirea străzii Voroneț din pestrița mahala Dudești, în care forfoteau tot felul de oameni ciudați care puneau în mișcare tainice parabole...”.
Dan-Silviu Boerescu s-a născut pe 28 martie 1963 la o maternitate din fostul raion „Grivița Roșie” din București, dar la vârsta de trei luni a fost „răpit” de bunicii paterni George și Zenovia Boerescu, care l-au crescut până la vârsta de cinci ani în satul Sibiciu de Jos, din comuna Pănătău, județul Buzău. Înainte de a intra la școală, părinții l-au adus înapoi în București, pentru ca să-l civilizeze vreme de un an la grădinița Ministerului Sănătății din centrul urbei. În prima zi, „masculul alfa” al grupei a încercat să-i aplice o corecție umilitoare, însă micul sălbatic l-a mușcat groaznic de umăr pe agresor, provocându-i o hemoragie abundentă. Din acel moment, traseul său a fost ceva mai lin și a continuat cu episoade mai mult sau mai puțin semnificative, între care doi ani la Școala 77 din Vitan, alți șase la Școala 108 din Berceni, patru ani la liceul „Gheorghe Șincai”, nouă luni de stagiu militar termen redus la UM 1604 din Alexandria, un an de vremelnică studenție la Politehnică și alți patru la Filologie (secția Română-Engleză), aceștia din urmă petrecuți mai ales la Casa Studenților „Grigore Preoteasa”, unde și-a descoperit vocația jurnalistică la publicația Convingeri Comuniste (alintată „Co-Co”), care paradoxal – sau nu – era uneori lăudată la Europa Liberă de Monica Lovinescu pentru anumite îndrăzneli, între care inedita colecție de pre-debuturi literare „Cartea cea mai mică”. În această serie, a semnat numărul 10, un mic studiu dedicat Generației 90 și intitulat abracadabrant „Climatul temperat-continental și harta sinoptică a poeziei recente”.
Dublul-debut editorial a avut loc în 1993 cu Doamna Ovary. Dicționar al Generației 90 și La noapte, pe strada Toamnei (ficțiuni critice, Ed. Phoenix). Au urmat O slăbiciune pentru pisici (Ed. Maxim, 1997) și Păcatele tinereților (Ed. Pontica, 1999) – alte volume de „ficțiuni critice”, numeroase premii literare, sute de articole în reviste, cinci funcții în conducerea Uniunii Scriitorilor din România și Asociației Scriitorilor din București, prezențe la televiziune (emisiunea „Cu cărțile pe față”), o slujbă cu o jumătate de normă la Muzeul Literaturii (unde conduce în jur de 90 de ședințe ale Clubului Profesionist de Lectură, înființat de el) și activitatea de agent literar.
În 1999, primește o propunere care îi va schimba biografia culturală: aceea de a pune bazele și a conduce ediția română a revistei Playboy, de unde se va retrage prin 2010, devenind cel mai longeviv redactor șef și director editorial al unei astfel de ediții internaționale. Aici, pe lângă lansarea a circa 100 de vedete feminine, realizează și o serie de interviuri cu celebrități ca Jeremy Irons, Yoko Ono, Michael Madsen, Robbie Williams, Joan Plowright, Fanny Ardant, Gheorghe Dinică, Radu Anton Roman, Florin Călinescu sau, chiar, Ion Iliescu.
Treptat, se retrage din prim-planul activității literare, menținând o vreme doar rubrici în publicațiile Cuvântul și Ziarul de Duminica și publicând volumul Poftele. Dragoste în bucătărie și sex în bibliotecă (Ed. Nemira, 2006), tot un soi de „ficțiuni critice” (gen pe care l-a patentat și practicat vreme îndelungată) – de data aceasta cu multe interferențe culinare și oenologice, reflectând și pasiunile sale non-literare. (De altfel, după 2011, devine primul și singurul român membru concomitant al confreriilor tradiționale dedicate acestor domenii, fondate în secolul XIII, respective Ordo Equestris Vini Europae și Chaine des Rotisseurs, în cadrul cărora deține și diverse funcții de conducere în cadrul consulatelor naționale.)
Spre sfârșitul lungii sale perioade gazetărești la Playboy (și înaintea celei mai scurte de la Tabu), revine în lumea cărților cu câteva proiecte la Editura Trei, cel mai cunoscut fiind romanul – inițial nesemnat – Belle de Nuit, multă vreme best-seller național.
După 2010, are o serie de experiențe cu sute de emisiuni la mai multe posturi de televiziune și un număr greu de cuantificat de volume (câteva sute?), publicate în special la editurile Integral și Neverland, această activitate prolifică fiind orientată caleidoscopic în mai multe direcții deloc convergente, de la istorie la artă culinară, de la biografii la sport, ori de la curiozități la literatură de călătorie, soteriologie și mitologie populară.
...Cine este, de fapt, Dan-Silviu Boerescu și, oare, există doar un singur personaj cu acest nume ori este vorba de o multiplicare paranoidă a unei entități enciclopediste de rit nou?!?
Dan-Silviu Boerescu este Eques de Vino, Legat I București și Consilier național de comunicare, imagine și PR al Consulatului România. A publicat trei ediții de Ghidul Vinurilor (2008, 2009, 2010), obținând, împreună cu Eques Cătălin Păduraru, Gourmand World Cookbook Award la Paris în 2010, pentru „pairing vinuri – gastronomie“. A mai publicat, printre altele, volumele 101 vinuri românești de top (2008), Cartea vinurilor dulci (2008), Mâncăruri de altădată, vinuri și vechi băuturi românești (2010).
