Omul care planta copaci

Frédéric Back (n. 8 aprilie 1924 – d. 24 decembrie 2013) s-a născut în Saarbrücken, Germania, și a crescut în Strasbourg, Franța. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, familia lui Back s-a mutat la Paris. Frédéric a studiat artele la École Estienne din Paris, apoi la École régionale des beaux-arts din Rennes, iar prima expoziția la Salon de la Marine în 1946. A emigrat în Canada în 1948, la invitația celei care avea să-i devină soție un an mai târziu, Ghylaine Paquin.
În 1952 Frédéric Back s-a angajat la Radio-Canada, unde a rămas pentru tot restul carierei sale. A câștigat două premii Oscar la categoria scurtmetraj de animație, prima oară în 1981, pentru animația Crac!, și a doua oară în 1987, pentru Omul care planta copaci, care a avut la bază povestirea lui Jean Giono. A mai fost nominalizat de două ori - o dată în 1980, pentru filmul Tout rien, și o dată în 1994, pentru Le fleuve aux grandes eaux. A primit numeroase alte distincții și premii, printre care titlul de Cavaler al Ordinului Național din Quebec (în 1989), Premiul Guvernatorului General pentru Întreaga Carieră Artistică, cea mai înaltă distincție în domeniul artelor spectacolului din Canada (în 1994) și Premiul pentru întreaga activitate în cadrul festivalului Animafest Zagreb (în 2020).
Back a fost un vegetarian convins și un activist al drepturilor animalelor, ținând numeroase conferințe pe această temă și participând la demonstrații de profil. A fondat și o societate pentru protecția animalelor, Société Québécoise pour la Défense des Animaux.

Scriitorul francez Jean Giono (n. 30 martie 1895 – d. 8 octombrie 1970) s-a născut într-o familie modestă din sud-vestul Franței, în Manosque. Deși este forțat de situația economică precară a familiei sale să renunțe la școală la vârsta de 16 ani și să se angajeze într-o bancă, Jean Giono rămâne în continuare un cititor avid, citind în special opere clasice ale literaturii universale precum Iliada lui Homer, operele lui Vergiliu și Tragicele lui Théodore-Agrippa d'Aubigné. La izbucnirea Primului Război Mondial, este chemat să-și satisfacă stagiul militar, iar ororile frontului îl vor transforma într-un fervent apărător și promotor al valorilor pacifiste. În 1919 se întoarce de pe front și își reia activitatea la bancă, iar un an mai târziu se căsătorește cu o prietenă din copilărie, cu care va avea doi copii.
În 1929 debutează cu romanul Colline, cu care câștigă Premiul Brentano și o bursă de 1000$, și care va fi tradus și în limba engleză. Este momentul în care scriitorul se decide să renunțe la slujba de la bancă, dedicându-se întru totul scrisului.
După Colinne mai publică două romane puternic influențate de Vergiliu și Homer, Un de Baumugnes (1929) și Regain (1930), cele trei lucrări compunând celebra „Trilogie a lui Pan”, numită astfel pentru că înfățișează lumea naturală ca fiind puternic impregnată de puterile zeului grecesc Pan. Și celelalte romane publicate de Giono pe parcursul anilor ’30 păstrează aceeași manieră: acțiunea se petrece în Provence, protagoniștii sunt țărani, iar perspectiva asupra naturii este una panteistă.
Sfârșitul anilor ’30 aduc o criză în viața lui Jean Giono. Ideile pacifiste pe care le dobândise în urma experiențelor traumatizante de pe front încep să se clatine sub amenințarea începerii noului război mondial, iar pe plan artistic Giono simte că a sosit momentul adoptării unei noi direcții creative. În aceeași manieră în care la început era influențat de clasici, scriitorul se orientează către Stendhal ca model literar: romanele sale încep să fie precis amplasate în spațiu și timp, iar protagoniștii se confruntă cu probleme, politici și evenimente specifice, prin contrast cu atemporalitatea primelor sale opere literare.
Începe să se concentreze mai mult pe natura umană și mai puțin pe natura înconjurătoare, iar scrierile lui Niccolo Machiavelli, care-i influențează concepția despre psihologia umană și motivație, îl determină să adopte o perspectivă mult mai sumbră asupra naturii umane, pe care o expune în articolul Monsieur Machiavel, ou le coeur humain dévoilé (1951).
Cea de-a doua mare perioadă din creația lui Jean Giono începe cu publicarea romanului Un Roi sans divertissement, după care se turnează și un film de mare succes, cu un scenariu adaptat tot de Jean Giono pentru marele ecran. Urmează Le Hussard sur le toit, care este și cel mai celebru roman al său din această perioadă și care a fost, la rândul său, ecranizat de Jean-Paul Rappeneau în 1995 (cu Juliette Binoche în rolul principal). Les Armes fortes, o altă capodoperă a acestei perioade, cunoaște ecranizarea în 2001, în regia lui Raoul Ruiz.
În afara Franței, cea mai cunoscută operă a lui Jean Giono este Omul care planta copaci. Această poveste optimistă despre un bărbat care readuce la viață o vale deșertificată plantând copaci reflectă dragostea lui Giono pentru lumea naturală, o atitudine care l-a transformat în precursorul mișcării ecologiste moderne.